De ce contează ceea ce gândesc oamenii?

Fiecare afacere pe care mi s-a cerut s-o evaluez din punctul de vedere al leadershipului, al muncii de echipă și al performanței

suferea în principiu de aceeași boală: managementul își dorea ca angajații să fie mai entuziaști, să muncească și să coopereze

mai mult, fără să încerce măcar să înțeleagă cu adevărat ce gândesc aceștia. Ceea ce se află în mintea angajaților le determină

natura comportamentului, iar dacă acest conținut este sărac, dezamăgit, deformat, neimplicat sau lipsit de entuziasm, de

dorința de a munci serios și de a colabora, totul rămâne doar la nivelul unui vis.

În mod ironic, supravegherea constantă și colectarea interminabilă a datelor, care caracterizează societatea de consum, pare să

fi lăsat managementul mai mult decât oricând fără contact direct cu oamenii. Acest lucru devine cu atât mai curios cu cât vine

după treizeci de ani de îndobitocire printr-un învățământ de o calitate din ce în ce mai slabă și prin media, având ca rezultat o

superficialitate mentală care te-ai aștepta să fie ușor de descifrat. Opinia publică este evident semnificativă în politica

democratică, dar opiniile angajaților, în cea mai mare parte, au prea puțină greutate în afaceri, pentru că managerii nu sunt de

obicei aleși de ei.

Și totuși ceea ce oamenii gândesc se adaugă culturii oraganizaționale, iar o cultură nefuncțională produce inevitabil

disfuncționalități în munca de echipă și în performanță. Ceea ce gândesc oamenii contează. Fiecare este un filozof, pentru că

fiecare se gândește la ceea ce i se întâmplă în viață și la sensul acelor evenimente.

Pentru a duce gândirea la concluzii valabile sunt necesare cunoștințe din ce în ce mai largi care ne conduc la înțelegerea

conceptelor propriei experiențe, furnizor al faptelor despre care emitem judecăți și care ne încurajează să reflectăm la cauzele a

ceea ce trăim. Deci creșterea constantă a cunoștințelor expandează calitatea gândirii unui om. Dar câți dintre manageri pot

conta pe o gândire exactă, creativă și pozitivă a angajaților lor când vine vorba de afaceri? Dar mai întâi, chiar știu ei ce gândesc

angajații? Comparația cu opinia publică este pertinentă, mai ales că aceasta rămâne un factor cheie în dezvoltarea brandului.

Democrația capătă formă prin convingerile oamenilor și probabil ați observat că majoritatea democrațiilor din ziua de azi sunt

disfuncționale, adesea alarmant de disfuncționale, mai ales dacă ne uităm la rata de participare redusă la alegeri. Atitudinea

anti-intelectuală promovată de învățământ și de către media indică interesele politice și comerciale de a manipula cultura

pentru atingerea propriilor scopuri. Iar implicațiile pentru liderii din lumea afacerilor sunt de rău augur. De bine de rău,

politicienii, liderii de business, mediul academic, media, dar și evident părinții și profesorii, au nu numai mijloacele, ci și obligația

de a influența gândirea oamenilor. Iar întrebarea critică este: cui datorează ei această obligație? Dacă nu adevărului, atunci

vreunei agende ideologice, care este prin definiție o distorsionare a adevărului, iar ceea ce ne furnizează este doar propagandă.

Pe scurt, nici măcar nu ar trebui văzuți ca lideri...

Și dacă nu fac asta, ei încetează să fie lideri, iar cuvintele ca viziune, misiune, strategie, cultură organizațională și altele

asemenea sunt fie minciuni, fie complet lipsite de sens. Încă o dată, obligativitatea adevărului pentru leadership este esențială

pentru a lua poziție și a livra ceva. Mai mult, sunt o mulțime de oameni complet lipsiți de scrupule gata să se infiltreze atunci

când liderii abdică de la responsabilitățile lor. În mod inevitabil în această epocă a dezamăgirii, sofismul postmodernist se va

ascunde în spatele întrebării: „Ce este adevărul?” Ceea ce ne conduce la atitudinea lui Hitler, care a spus că „învingătorul nu va fi

întrebat niciodată dacă a spus adevărul.” (Din fericire pentru noi el nu a reușit să fie un învingător, dar zicerea asta i s-a aplicat și

lui Stalin, căruia îi datorăm cei 45 de ani de călătorie către nicăieri!) Adevărul este realitatea, modul în care stau lucrurile. Iar

cunoașterea poate duce doar la adevăr; pentru că a avea cunoștințe înseamnă a cunoaște realitatea, ceea ce este și ceea ce nu

este.

Așa cum a evidențiat, cu uimire, Einstein, intelectul uman, cu toate limitările sale, este capabil să înțeleagă realitatea. Dacă

scopul central al umanității nu este cunoașterea adevărului, nici știința, nici filozofia, nici legile și nici educația nu pot avea vreun

sens. Și totuși războiul contra adevărului s-a purtat mereu, așa cum este ilustrat de dezbaterile lui Platon cu sofiștii, care, într-un

mod extraordinar de modern, erau motivate mai mult de utilitate decât de adevăr. Platon a trudit peste cincizeci de ani pentru

a-și da seama ce-i făcea pe sofiști atât de periculoși. În dialogul final, el a dezvăluit modul în care aceștia au fabricat o realitate

fictivă. Coșmarul lui Platon are o relevanță mult mai mare în ziua de azi pe măsură ce tot mai mulți politicieni și oameni de

afaceri își construiesc ficțiunile care speră că le vor întări pozițiile, fără să țină seama de daunele colaterale.

Și încă și mai rău, majoritatea oamenilor nici măcar nu sunt înclinați să țină seama de asta, decepționați și manipulați așa cum

sunt prin realitatea fictivă creată de sursele de putere prin limbajul corupției. Platon a insistat asupra a trei principii:

1. O viață plină de sens trebuie să înțeleagă lucrurile așa cum sunt și să trăiască în concordanță cu această realitate;
2. Potențialul unei persoane poate fi maximizat doar prin accesul și receptivitatea față de adevăr, iar societatea poate fi

   susținută doar prin angajamentul față de adevăr;

3. Adevărul trăiește și crește în mod natural acolo unde comunicarea este liberă și deschisă.

Adevărul trebuie să fie promovat prin dialog pentru că locuința sa este limbajul sau cuvântul. Iar liderii de business trebuie să se

gândească mult la implicațiile asupra locurilor de muncă unde deziluzia, demoralizarea și neimplicarea sunt realități principale.

Deci ce ar trebui să facă oamenii în orice activitate pentru a se gândi în mod productiv la contribuția care li se cere? Cel puțin

următoarele:

• Viziunea organizațională să caute binele tuturor, inclusiv pe cel al unei comunități mai largi;
• Realizarea viziunii depinde de atingerea unor obiective clar exprimate;
• Acest lucru necesită o muncă de echipă susținută și o creștere personală constantă spre excelență;
• Dezvoltarea personală necesită un mod de viață echilibrat și relații sănătoase;
• Și asta necesită o înțelepciune practică, curaj, autocontrol și un simț al dreptății;
• Aceste virtuți depind de onestitatea personală și de respectul față de demnitatea celorlalți;
• Satisfacția clienților este responsabilitatea tuturor și, din nou, depinde de integritatea personală;
• A citi istorie și literatură clasică este cel mai bun mod de a îmbunătăți abilitatea cuiva de a gândi;
• Înțelepciunea vine o dată cu extinderea cunoștințelor și a experienței, dar și dintr-o viață corectă.

Din experiența mea, liderii din majoritatea culturilor îmbrățișază voluntar aceste principii și implicațiile lor pe termen lung. Falșii

lideri și cinicii sunt cei care îngrădesc, critică și dezlănțuie potopul iluziilor. Ascendența lor în prezent explică sentimentul lipsei

de speranță îngrozitor de comună atât la locurile de muncă, cât și în sondajele de opinie și în viața publică.